14 decembrie 2021 - Colinde

Elevii Școlii Militare de Maiștri Militari și Subofițeri pentru Comunicații, Tehnologia Informației și Apărare Cibernetică și cei ai Școlii de Instruire pentru Comunicații, Tehnologia Informației și Apărare Cibernetică, coordonați de preotul Tiberius Kiss, împreună cu Asociația ACORD, reprezentată de prof. col. ing. (r) Bădescu Constantin, au colindat marți, 14 decembrie, copiii de la Complexul de Servicii Comunitare "Prichindelul" și persoanele de la Căminul pentru  Persoane Vârstnice, Spitalul Azil pentru Bătrâni din Sibiu. Au încheiat seara cu un frumos concert de colinde la Biserica din cartierul Ștrand, Sibiu. Prin gestul lor, ca în fiecare an, și de această dată, elevii militari au dorit să aducă un strop de bucurie copiilor și vârstnicilor în pragul sărbătorilor de iarnă.